Expozitiune: pe balcon, la etajul 9, cu jumate din acoperisurile Bucurestiului la vedere, seara, cand secunda e prea lunga, eu si tu, deghizat intr-o tigara.

Intriga: eu inspirandu-te si expirandu-te, cu urma ta intiparita adanc in mine.

Desfasurarea actiunii: O tigara contine o cantitate variata de nicotina, cea care creeaza dependenta, dar e benefica, gudron si monoxid de carbon, cele daunatoare. Pentru partea buna, de care suntem dependenti, ne asumam riscul imbolnavirii. Pentru ca sta bine intre buze, apropiindu-se din ce in ce mai tare de tine, dar si de final, cu fiecare fum tras in piept. O tragi pe toata in tine, pana la filtru uneori, ai vrea chiar sa-l fumezi si pe ala, numai pentru ca nu vrei sa o lasi, numai pentru ca acea limita ar putea fi sfarsitul. Ultima tigara din pauza dintre ore, din pachet, din zi, din an, din viata…
Te-am asemanat cu o tigara pentru ca imi provoci dependenta si imi esti surprinzator de  benefic pentru ceva atat de daunator. Fiecare tigara, fiecare clipa in care te iubesc sunt unice, perfecte, captivante si ravasitoare. Si totusi mi-au intrat deja in reflex. M-am obisnuit sa fumez, desi nu o fac de mult. M-am obisnuit sa te iubesc, desi o fac de prea mult.

Punctul culminant: Tigarile imi dauneaza fizic si tu psihic, dar pe balcon, in aerul rece si in secunda prea lunga care-mi amintesc de noi doi fumand unul langa altul in tacere chiar la etajul 9, cu jumatate din acoperisurile Bucurestiului la vedere, riscurile nu mai conteaza, dependenta primeaza…

Deznodamant: Te inspir si te expir, iar cand sting tigara pare ca te-ai dus si tu, dar urma ta ramane in mine si se accentueaza cu fiecare nou pachet…

P.S. Tu=tigara => eu ma las de fumat [matematic vorbind, ca sa intelegi si tu cum sta treaba]