Once more. With feeling!!1

O seara de sambata, un film, Cruel Intentions 3 chiar. Niste pusti plini de bani care-si dau provocari peste provocari, se calca in picioare pentru propriul orgoliu, mult sex, provocarile in sine fiind in jurul sexului. Viata perfecta din punctul meu de vedere. Un film care m-a ravasit complet, nu neaparat prin ideea lui [geniala, repet] ci printr-o scena simpla de sex, una din putinele care nu avea ca punct de pornire un pariu ci purele insticte animalice. Jason, intr-o camera, cu o blonda miscandu-se deasupra lui, nimic neobisnuit. Patrick cu alta blonda, in iarba, el deasupra de data asta. Din nou, nimic special din punct de vedere sexual. Insa evident trebuia ca pe fundal sa fie o melodie, care de la primele acorduri m-a lasat fara glas si a dat intregii scene o intensitate deosebita. E vorba de Jealousy Curve – The World Is You. Una din putinele melodii perfecte, prin imbinarea desavarsita a liniei melodice cu versurile. Unde mai pui si ca are o oarecare valoare sentimentala.Asa ca imagineaza-ti cum e ca intr-o sambata seara, sictirit(a) fiind, sa te uiti la un film care se presupune ca nu are cum sa iti aduca aminte de trecut, prezent, dorinte ascunse, la o scena banala, poate chiar cea mai banala din tot filmul, sa inceapa melodia care luni in sir te-a dat peste cap, pe care nu o poti asculta fara sa ti se faca pielea de gaina, sa simti fluturi in stomac, sa ti se activeze brusc aritmia respiratorie si sa iti treaca pulsul prin atatea numere incat sa nu le mai tii socoteala. Asta in cateva clipe. Now, ain`t that really fucked up?

Revenind insa la melodie si film, ma intreb cum poate ceva atat de profund ca The World Is You sa fie inclus, si chiar bine, in ceva atat de superficial ca filmul, sau mai bine zis, comportamentul celor din film.Cum pot eu, simtind atat de multe sa fiu capabila sa ma pretez la ceva atat de nesemnificativ in comparatie cu ce simt si totusi sa fie unicul mod in care ma vad exteriorizandu-mi sentimentele? Pentru ca ceva atat de intens in interior merita intensitatea exterioara pe care numai ceva atat de superficial o poate oferi.

Sa iubesti, sa o ascunzi sub orgoliu, sub nesimtire si indiferenta, sub joculete, sub provocari, sa pierzi al naibii de mult, chiar si cand ai impresia ca ai castigat si totusi sa simti ravasitor de multe, sa iti conservi perfect senzatia de dependenta, sa vrei si sa nu ai niciodata. Sa poti alege intre stapan si sclav si sa alegi sa fii sclavul… Sa risti oricand si orice pentru doua ore in care sa nu stii nici cum te cheama, in care esti treaz(a) dar te simti drogat(a)… Asta e adevarata intensitate, care persista cu mult dupa ce nisipul din clepsidra s-a scurs, orele pentru care ai platit cu sufletul au expirat si tu ai plecat…