Stop and stare at all of this. Little girl, you’re in the middle of the ride, with that bitter smile of yours..
Bucurestiul chiar e mai rece acum, satul de noi. Si singurul lucru pe care il pot face e sa ma opresc si sa privesc fix de pe balcon spre partea ta a orasului. Simturile chiar mi-au luat-o razna, e prea devreme pentru mine, e duminica dimineata, abia zece jumate, dar sunt treaza de mult, am fumat deja prea multe tigari, am baut deja prea multa cola si am simtit deja prea multe ganduri apasandu-mi umerii si golindu-ma, lasandu-ma amortita.
Cand am zis ca o sa imi gasesc limita nici eu nu ma credeam, nu aveam impresia ca o sa reusesc sa privesc cu atata indiferenta ceea ce a fost centrul de interes un an jumate…
Mereu umpleam golurile si rupeam cerul si lumea in doua, ca pe niste foi subtiri de hartie, stand langa el si visandu-te pe tine.
Da, chiar a durat ceva timp, chiar mi-am plecat capul de zeci de ori, chiar m-am inchis in mine si in el si uneori chiar in tine. Dar acum e bine in sfarsit. Acum tu nu mai esti si scriu calma si sunt relaxata si fericita. Pentru ca desi ai fost EL pentru prea mult timp pentru cat meriti, viata a mers inainte, in paralel cu tine.
Te-am iubit, fraiere… Nu am chef azi, nici de tigari, nici de tine, nici de umaru-mi gol, nici de zambetu-mi amar, nici de zilele de luni, nici de anii care au trecut si care vor mai trece. Azi o sa dorm si nu o sa mai am notiunea timpului…
