Once more. With feeling!!1

Blue Valentine and Your Possible Pasts.

ianuarie 27, 2011 at 11:02 pm (alterego)

Se vede ca suntem copiii abandonati, fiintele cele mai mizerabile ale societatii, distrusi si distructivi, delasatori si blestemati.

Se vede ca esti incomplet si trist pentru ca te-am omorat in mintea mea de mii de ori, doar ca sa iti asimilez viata intreaga si sufletul compact, ca sa pastrez in mine esenta ta, intrucat am fost mereu egoista si posesiva.

Se vede ca iubirea devine iubire doar cand e marcata de durerea unei gauri adanci, a unui gol. Golul din lipsa unei prezente remarcabile sau golul din asimilarea fragmentelor tale de catre acel burete fascinant care iti purifica fiinta.

Se vede si lipsa exactitatatii matematice din procesele de segregare, cand doi nu inseamna 1+1 ci plasarea undeva intre zero-incomplet si unu-intreg, de ambele parti, alaturi de ramasitele ce devin in timp deseuri toxice. Si nici in imbinare nu exista adunari precise, cand intregurile sunt doar un mit si piesele nu se potrivesc perfect niciodata.

Se vede cumplit de limpede ca trecuturile posibile au o pondere mai mare decat optiunile probabile de viitor.

Si prin regrete si intrebari se vede cat de adanc e inserata in noi tristetea prin constientizarea nimicniciei noastre si a incompletului care ne caracterizeaza.

Se mai vede si ca toti, fara exceptie, suntem limitati, fixati pe o linie de mijloc, de plutire, subtire, cu un singur sens si intrerupta in diversele puncte destinate decadentei inevitabile.

Dar frapant este ca dreapta aceasta, neclara si translucida, poate tine pe ea doi si ii poate tine drepti. Si atunci tot ce se vede piere in fata posibilitatii, tot ce e clar e inlocuit cu siguranta incertitudinii si noi, mai confuzi ca niciodata, transcedem spre fericire.